„ÎMBUNĂTĂȚIREA INTERVENȚIILOR ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ
ÎN ZONE GREU ACCESIBILE”
Pentru Asociația noastră, proiectul „Îmbunătățirea intervențiilor în situații de urgență în zone greu accesibile” încheie cu succes ciclul de programare financiară 2007-2013 a fondurilor europene. Prin intermediul acestui proiect a fost atrasă și ultima sumă ce mai putea fi accesată la nivelul Regiunii Centru prin domeniul major de intervenție 3.3 al Programului Operațional Regional 2007-2013.
Astfel, valoarea totală a proiectelor asociației care au vizat investițiile în domeniul situațiilor de urgență, la nivelul Regiunii Centru, se ridică la 58,5 milioane lei (aprox. 13 mil. Euro).
Autospecială complexă de intervenție defilând în timpul paradei
ocazionată de sărbătorirea Zilei Naționale a României
(1 Decembrie 2015 – Alba Iulia)
În multe din aceste zone, mai ales în timpul iernii sau timp ploios, intervențiile pentru salvarea unor persoane sau pentru stingerea incendiilor de pășune sau pădure sunt îngreunate de accesul la locul de intervenție datorită drumurilor impracticabile pentru autovehicule, ceea ce conduce la un timp de răspuns mai îndelungat.
De multe ori, în vederea acordării asistenței medicale în zonele greu accesibile, echipajele de intervenție au apelat la serviciile SALVAMONT pentru aducerea victimelor la ambulanțe, ca de exemplu: accidente pe traseele turistice montane, persoane prinse de avalanșe, accidente în exploatările forestiere, cabane turistice sau așezări izolate, diverse accidente în zone montane, etc.
De asemenea, există situații în care deplasarea la locul intervenției de la un anumit punct este realizată pedestru, pe distanțe și de 4 km, inclusiv transportul materialelor, a echipamentelor și în unele cazuri chiar și a apei, ca de exemplu în cazul incendiilor de pădure.
La data elaborării cererii de finanțare, în Județul Mureș exista singura autoșeniletă din România, care putea intervenii în situațiile amintite, dar care era insuficientă pentru a face față la toate intervențiile.
Elaborarea și finanțarea unui proiect care să contribuie la satisfacerea nevoilor identificate în domeniul situațiilor de urgență din Regiunea Centru prin achiziționarea unei autospeciale care să poată interveni în zonele greu accesibile.
Astfel, în cursul anului 2013 a fost pregătită cererea de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea intervențiilor în situații de urgență în zone greu accesibile”, aceasta fiind înaintată pentru evaluare la data de 13.12.2013.
În urma evaluărilor, proiectul a fost acceptat pentru finanțare fiind încheiat contractul de finanțare nerambursabilă nr. 4235/ 24.06.2014 – cod SMIS 50272.
Programul Operațional Regional 2007-2013
Axa 3 – „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”
Domeniul major de intervenție 3.3 – „Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență”
Programul Operațional Regional 2007-2013 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Beneficiarul proiectului este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvaniei” a cărei membri fondatori sunt județele Regiunii Centru Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu reprezentate de Consiliile Județene.
Beneficiarii direcți ai proiectului și utilizatori finali ai echipamentelor achiziționate sunt Inspectoratele pentru Situații de Urgență ale județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
Grupul țintă al proiectului este populația arondată rețelei de baze operaționale pentru situații de urgență de pe raza Regiunii 7 Centru, aflată în zonele montane și în zone izolate, precum și toate persoanele care frecventează aceste zone (turiști, sportivi, călători, muncitori, etc).
Contractul de finanțare a fost semnat la valoarea de 2.687.266 lei, din care:
- Cheltuieli eligibile, inclusiv TVA aferent: 2.523.586 lei, din care:
- 473.114,28 lei (98%) – finanțare nerambursabilă;
- 471,72 lei (2%) – contribuția Asociației;
- Cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA aferent: 163.680 lei.
Valoarea proiectului după implementare (după realizarea tuturor achizițiilor) este de 2.441.872,48 lei, din care finanțare nerambursabilă 2.233.292,08 lei.
OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI
Creșterea gradului de siguranță al populației și îmbunătățirea capacității de răspuns în situații de urgență la nivelul regiunii de dezvoltare Centru prin reducerea timpului de intervenție pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru intervenții în situații de urgență în zonele greu accesibile din Regiunea Centru.
SCOPUL PROIECTULUI
Îmbunătățirea intervențiilor în zonele greu accesibile, fie din cauza naturii terenului fie din cauza condițiilor meteo extreme (zone montane abrupte, zone izolate din cauza înzăpezirilor sau ploilor).
OBIECTIVELE SPECIFICE ALE PROIECTULUI
- Acordarea ajutorului de urgență calificat într-un timp mai scurt prin reducerea timpului de răspuns mediu de la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din regiunea Centru, de la 18 minute la 16 minute.
- Îmbunătățirea capacității de răspuns în situații de urgență la nivelul Regiunii Centru prin îmbunătățirea dotării bazelor operaționale cu 6 autoșenilete pentru intervenții în zone greu accesibile.
În implementarea proiectului, Asociația a fost sprijinită de către inspectoratele pentru situații de urgență și consiliile județene Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, acestea din urmă asigurând cofinanțarea și costurile neeligibile aferente proiectului.
Durata de implementare a proiectului a fost de 18 luni, proiectul fiind implementat în perioada 24 iunie 2014 – 24 decembrie 2015.
Principalele activităţi ale proiectului:
- Achiziţionarea, livrarea, recepția şi punerea în funcţiune a 6 autospeciale complexe de intervenție, câte una pentru fiecare inspectorat județean pentru situații de urgență din Regiunea Centru.
- Selectarea şi instruirea personalului ce va deservi autospecialele;
- Realizarea acţiunilor de informare şi publicitate;
- Achiziţia serviciilor de audit şi realizarea acestuia.
În urma procedurii de licitație publică organizată în septembrie 2014, a fost semnat la data de 30.12.2014 contractul de furnizare pentru livrarea a 6 autospeciale complexe de intervenție.
După o perioadă de 9 luni, în care au fost realizate alte activități conexe (precum întocmirea de planuri de pre-recepție și recepție precum și de instruire a personalului), prototipul autospecialei complexe de intervenție a fost prezentat, testat și în cele din urmă recepționat la data de 09.10.2014.
Ulterior producției întregului lot, a fost organizată la producător, în București, o pre-recepție a întregului lot. În cadrul pre-recepției au fost verificate autospecialele și toate echipamentele din dotarea lor, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, cu această ocazie fiind rezolvate și unele probleme depistate în timpul pre-recepției.
Următoarea etapă a avut loc în noiembrie 2015 când au fost livrate autospecialele complexe de intervenție către utilizatorii săi finali, adică inspectoratelor pentru situații de urgență ale Regiunii Centru:
- în județul Alba la Detașamentul de Pompieri Alba Iulia;
- în județul Brașov la Secția de Pompieri Predeal;
- în județul Covasna la Detașamentul de pompieri Sfântu Gheorghe;
- în județul Harghita la Detașamentul de Pompieri Miercurea Ciuc;
- în județul Mureș la Detașamentul de Pompieri Tîrgu Mureș;
- în județul Sibiu la Detașamentul de Pompieri Sibiu.
Cu ocazia livrării autospecialelor a fost realizată în fiecare județ, activitatea de instruire a personalului inspectoratelor pentru situații de urgență încadrat să deservească aceste autospeciale, fiind astfel instruite la nivelul regiunii 46 de persoane.
În cadrul proiectului au fost realizate și activități de promovare și publicitate a finanțării primite:
- publicarea de comunicate de presă atât la începutul cât și la sfârșitul proiectului,
- achiziționarea de autocolante Regio care au fost aplicate pe autospeciale pentru a putea identifica mai ușor bunurile achiziționate prin acest program,
- organizarea de conferințe de presă și de recepții festive la nivelul fiecărui județ, pentru a le prezenta publicului larg.
Fiecare autospecială complexă de intervenție este compusă din:
- Autospeciala, cu tracțiune 4×4, dotată cu echipamente specifice de comunicații și prim ajutor:
- receptor GPS cu harta României la nivel topografic;
- cască de protecție cu sistem de comunicații integrat;
- terminal TETRA portabil;
- terminal TETRA mobil;
- rezervor pliabil de apă și accesorii;
- dispozitiv individual tip rucsac pentru stins incendii de pădure;
- unealta multifuncțională pentru deblocat, demolat;
- aspirator manual de secreții;
- pulsoximetru deget;
- set saltea vacuum;
- defibrilator semi-automat cu încărcător, acumulator și geantă transport;
- guler cervical adulți, copii;
- imobilizator șold;
- mască și butelie oxigen;
- rucsac de prim ajutor cu borsete detașabile;
- set tensiometru aneroid; etc.
- Vehicul cu șenile/roți tip UTV cu capacitate mărită de trecere (autoșenilete) și accesorii:
- cadru antirăsturnare și copertină;
- troliu montabil față/spate;
- targă pliabilă și suport aferent;
- set transport elicopter;
- Platformă de transport a autoșeniletelor și accesorii (chingi de ancorare, troliu și cale staționare).
Posibile situații, în care pot interveni aceste autospeciale, mai ale datorită autovehicului cu șenile, sunt:
- pe timpul iernii în cazul unor ninsori abundente se poate bloca accesul ambulanțelor SMURD sau a autospecialelor de intervenție către zonele cu localități izolate;
- perioadele caniculare însoțite de secetă excesivă, coroborate cu arderea vegetației uscate, duc la apariția unor incendii de fond forestier în zone foarte greu accesibile (gol alpin, păduri fără drumuri de acces);
- zona montană a regiunii este bine populată cu animale carnivore mari (urs, lup). În zona golului alpin există de asemenea numeroase stâne ce pot fi atacate de către urs, apărând astfel urgențe medicale. Deoarece către aceste stâne nu există, de obicei, drumuri de acces practicabile pentru ambulanțe este nevoie de un vehicul care să poată parcurge acest teren și care să transporte rănitul și echipajul SMURD în condiții de siguranță.
Situația e similară și în cazul accidentelor de muncă în timpul exploatărilor forestiere.
- accidente pe timpul unor competiții ce se desfășoară în zonele montane, ca de exemplu: în luna iulie a fiecărui an în zona montană a județului Sibiu se desfășoară cea mai grea competiție raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs. În cazul apariției unor accidente este necesară existența unui vehicul care să poată parcurge un teren foarte accidentat și care să transporte rănitul și echipajul SMURD în condiții de siguranță.
- pot apărea accidente aviatice în zone muntoase foarte greu accesibile, mai ales dacă luăm în considerare că în Regiunea Centru sunt două aeroporturi internaționale (în județele Mureș și Sibiu) și câteva aerocluburi.
- Dotarea Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din Regiunea Centru cu 6 autospeciale complexe de intervenție, câte una pentru fiecare inspectorat al județului Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș respectiv Sibiu;
- Instruirea a 46 de persoane care vor utiliza aceste echipamente specifice;
- Reducerea timpului de răspuns al unităților mobile de intervenție în zonele rurale de la 24’32’’ la 22’40’’.
Beneficii aduse intervențiilor în situații de urgență de acest tip de autospecialele complexe de intervenție:
- Timpul de deplasare la locul intervenției se reduce deoarece în locul deplasării pe jos, parcurgerea unor porțiuni de teren greu accesibile se realizează cu autospeciala complexă de intervenție, iar în porțiunile în care nici aceasta nu poate înainta, deplasarea se face cu autoșenileta, fapt ce poate fi realizat indiferent de anotimp și de locul intervenției;
- Sporirea eficienței intervențiilor pentru asigurarea asistenței medicale a persoanelor aflate în zone izolate prin asigurarea accesului în zone izolate sau cu acces extrem de greu, mai ales în timpul sezonului de iarnă;
- Intervenția rapidă pentru salvarea victimelor, limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de urgență produse în zone izolate sau greu accesibile (zonă de munte cu căi de acces înguste, pante abrupte și terenuri accidentate);
- Creșterea eficienței stingerii incendiilor de vegetație uscată, litieră de pădure montană din zonele inaccesibile autospecialelor din dotarea actuală a inspectoratelor pentru situații de urgență;
- Transportul și evacuare mai rapidă a persoanelor aflate în situații de urgență (de ex.: persoane înzăpezite);
- Protecția sporită a personalului de intervenție în misiunile desfășurate în zone greu accesibile și în condiții meteorologice dificile;
- Îmbunătățirea acțiunilor de transport și distribuire a apei, hranei și echipamentului pentru personalul aflat la intervenție în locuri greu accesibile (acțiuni de căutare-salvare, incendii la fondul forestier, incendii de vegetație);
- Îmbunătățirea acțiunilor de căutare a persoanelor dispărute (inclusiv înecate), atât pe cursurile de apă cât mai ales prin păduri, locuri greu accesibile;
- Creșterea eficienței acțiunilor cu caracter SMURD în zone greu accesibile, izolate, în condiții meteo dificile, inclusiv cele ce presupun descarcerarea victimelor (de ex: accidente aviatice, accidente de muncă forestiere, etc.).
Manager de proiect: Buruș Adriana – A.D.I. Centrul Transilvaniei
Secretar: Gorea Ágnes – Consiliul Județean Mureș
Asistenți manageri:
Erdelyi Cristiana / Gînguță Anca – A.D.I. Centrul Transilvaniei
Moga Marilena / Mârza Petru-Iosif – Consiliul Județean Alba
Prahoveanu Daniela – Consiliul Județean Brașov
Veres János / Vass István – Consiliul Județean Covasna
Péli Levente – Consiliul Județean Harghita
Bățaga Valer – Consiliul Județean Mureș
Lupică Dana-Marinela – Consiliul Județean Sibiu
Responsabili tehnici:
col. Cîmpean Călin-Nicolae – I.S.U. Alba
lt.col. Țăran Tedorian – Daniel – I.S.U. Brașov
col. Aldea Florin Manuel – I.S.U. Covasna
lt.col. Bărcăceanu Ioan-Marian – I.S.U. Harghita
m.m. Clonț Ioan – I.S.U. Mureș
mr. Văcăroiu Florin – I.S.U. Sibiu
Consilier achiziții publice: Suciu Călin – Consiliul Județean Mureș
Ofițer financiar: Tavaszi Emese-Ibolya – A.D.I. Centrul Transilvaniei
Jurist: Lokodi Emőke – Consiliul Județean Mureș
O parte din echipa de proiect
Bucuroși că am finalizat proiectul cu bine!
(Tîrgu Mureș – 03.03.2016)
Echipamentele achiziționate în cadrul proiectului sunt o componentă mică a angrenajului ce asigură intervențiile în multitudinea situațiilor de urgență ce pot apărea în Regiunea Centru, dar este o componentă vitală care poate fi decisivă în salvarea vieților omenești, a animalelor și a bunurilor în zonele cu teren accidentat și/sau în condiții meteo extreme.
Deși, acest proiect este unul de o valoare mai mică care la prima vedere ar fi unul ușor de realizat, practica ne-a demonstrat contrariul, în timpul implementării lui apărând destule obstacole care să solicite abilitățile profesionale ale persoanelor implicate în realizarea lui.
Totuși, cu sacrificiu și dedicare din partea membrilor echipei de proiect și persoanelor care i-au sprijinit (de la președinți de consiliu județean și inspectori șefi ai inspectoratelor județene pentru situații de urgență din Regiunea Centru, la specialiști ai acestor instituții și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență), obstacolele au fost depășite, astfel, fiind atins scopul comun al tuturor, de a contribui la salvarea de vieți omenești.
Investim in viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
www.inforegio.ro
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.